Asezat pe prispa casutei, ascultand susurul vaii Ursului contemplu padurea din fata mia, fiind fascinat de pulsul nou al vietii ce izbucneste in fiecare mugur, in fiecare frunzulita. Natura se trezeste dupa o lunga si grea iarna aducandu-ne speranta unui nou inceput.
Meditez la faptul ca sunt un norocos, avand posibilitatea ca lipsit de grija zilei de maine, pot sa ma bucur de pacea si linistea din jurul meu, pot sa observ si sa contemplu splendoarea renasterii in primavara a vietii, cu care Dumnezeu a binecuvantat pamantul.
Astazi nu este soare, norii si-au lasat cortina peste spectacolul pamantului, unde numai natura isi prezinta scenele pline de frumusete si culoare, omenira jucandu-si in continuare vechea tragi-comedie, adusa la apogeu de prezentul zilelor noastre.
Nu pot sa nu meditez ca spectator, la discrepanta dintre frumusetea miracolului naturii si hidosenia spectacolului tragi-comic prezentat de specia noastra umana. Ma gandesc ca murdarim in fiecare zi creatia Domnului. Ca spurcam cu purtarea noastra, din care a disparut ultima frantura de morala, fiecare mugur, fiecare fir de iarba, tot ce privim si atingem in jurul nostru.
Oare noi sa fim gresala din creatia Dumnezeirii ? Noi suntem “ RAUL” ? Noi suntem mizeria, imputiciunea, gunoiul si distrugerea, marete-I opere Dumnezeiesti.
Raspunsul astazi este unul singur…Da de, o mie de ori DA.
Explozia verdelui din jurul meu ma incanta , ciripitul pasarelelor ma bucura, reinvierea naturii in prag de primavara imi umple sufletul de bucurie si pentru moment as vrea sa am puterea sa schimb felul de a fi al omenirii, sau daca nu sa pot sa o alung de pe pamant, impreuna cu mine, OM NEDEMN DE CREATIA DUMNEZEIRII.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu