miercuri, 12 decembrie 2018




LIDERUL ŞI LIDERII

Gustave Lebon, în “Psihologia mulţimilor”, spune că, atunci când se formează un grup de fiinţe vii, “fie că este vorba de turmă de animale sau de o mulţime de oameni, ele se plasează din instinct sub autoritatea unui lider.” Cu alte cuvinte, liderii au existat dintotdeauna, fiind ştiut că tendinţa fiinţelor este de a se aduna şi a trăi în grupuri...Dar care este diferenţa între un LIDER şi Lideri?
   De cele mai multe ori un LIDER este urmat datorită calităţilor sale fizice, psihice, morale, a modului de viaţă pe care-l duce, a lucrurilor pe care le-a înfăptuit şi le înfăptuieşte, a idealurilor comune, a modului de existenţă în cadrul societăţii umane.
   Un LIDER, este un exemplu. El nu se impune, este ales şi este impus de mase, urmat de mase, impulsionat de mase, pentru a duce societatea umană spre un alt nivel al existenţei.
   LIDERII, cu ăştia este cu totul altceva. Sunt impuşi maselor prin MANIPULARE. Sunt scoşi în faţă de diverse interese, poleiţi cu însuriri care nu le au, puşi şefi de turmă pe care PROSTIMEA să-i urmeze. Nu au calităţi morale, li se fabrică calităţi intelectuale, psihice, chiar şi morale. Sunt atenţi selecţionaţi după carismă, oratorie, mod de influenţare a maselor...şi sunt slugile perfecte a celor care vreau să MANIPULEZE masele de OAMENI NAIVI.
   Am cunoscut şi LIDER şi lideri, i-am văzut la treabă şi pe unii şi pe alţii. Doar un ochi avizat şi experimentat poate face diferenţa dintre ei. Dar un criteriu important de depistare a unui LIDER FALS se poate uşor identifica. Dorinţa acestuia de a se impune în faţa unei grupări de oameni. Ieşirea acestuia cu orice preţ în faţă, şi în orice situaţie pentru preluarea grupului dorit....
  ŞI CÂŢI AVEM ACUM ?
  Am trăit o mare GREAŢĂ la aniversarea CENTENARULUI UNIRII LA ALBA IULIA. Am văzut mulţi lideri, şi nici un LIDER. Am văzut multă manipulare, am recunoscut în "liderii" de acolo mulţi OPORTUNIŞTI, mulţi ofiţeri din servici acoperiţi, mulţi PSEUDO LIDERI.     Am văzut la ALBA IULIA, o mulţime care urmau că o TURMĂ lideri CONTRAFĂCUŢI... DIN PĂCATE PÂNĂ NU NE TREZIM ROMÂNIA se îndreaptă spre o PRĂPASTIE condusă de "lideri"
  Ştiţi că deseorii elefanţii sunt conduşi spre o groapă comună de un "lider" ?

2 comentarii:

  1. V-ati gandit ca atragem spre noi liderii pe care ii meritam? E o carte interesanta despre infinitatea de viitoruri posibile si variantele benefice pe care urcam sau cele malefice pe care coboram, in functie de alegerile pe care le facem. E scrisa de Vadim Zeland. " Spatiul variantelor".Illuminati se tem de momentul in care un popor se uneste in Dumnezeu Unu, Tatal, Creatorul si fabrica iluzii numite grupuri spirituale ce ne fragmenteaza in secte, ori pun in fruntea BOR oameni incapabili sa iasa din dogma si sa perceapa Adevarul din spatele cuvintelor din Biblie sau ale scrieri sacre sau mai putin sacre. Impostorii vor fi mereu incurajati s fie in varf, pentru ca, lipsiti de Har, vor da cu toporul in tot ceea ce li se pare a fi nepotrivit dogmei sau regulilor. Omul este născut sa fie creator, creativ. De ce au distrus educatia? Evident, ca sa fim mereu condusi de orbi taietori de aripi. Ati observat pițiponceala din supranumitele grupuri spirituale?! Ceea ce se intampla in invatamant s-a intamplat si in spiritualitate. Diplome luate pe banda rulanta de analfabeti sub toate formele ne ingroapa intr-o mare de mizerie numita Minciuna. Adevarul este in noi insine, dar ne este lene sa sapam. E mai comod sa mergem la un lider spiritual,fie el popă sau guru, sa cumparam indulgențe si sa amanam momentul Mantuirii noastre individuale sau ca popor pana la Paștele cailor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aceeasi pițiponceala din grupurile spirituale este raspandita si in grupurile patriotilor, dacilor...etc
    Toata lumea vorbeste, croncane, cotcodaceste, putini cu mana la treaba, multi cu mainile infundate in buzunarul meu, al tau, al urmasilor...
    http://mariadakhel.blogspot.com/2014/02/circul.html?m=1

    RăspundețiȘtergere