INADAPTABIL

Cele mai curate aspiratii ale omului sunt ; iubirea, frumusetea, pacea si linistea sufleteasca. Astazi aceste lucruri care par a fi la indemana fiecaruia sunt foarte greu de trait. Iubirea acest sentiment nobil se disipeaza in interes aproape in majoritatea cazurilor, frumusetea care pana acum ne inconjura, este alungata de peste tot de civilizatie, mizerie si “kici”uri”, pacea si linistea sufleteasca e din ce in ce mai greu de gasit intr-o societate stresanta si haotica.
Incerc sa gasesc zilnic aspiratile mele umanitare si ma lovesc de societatea in care traiesc, de realitatile cotidiene din tara mia. Fug in creierul muntilor in padurile mele dragi si ma lovesc de mizeria lasata de turisti, de pet-uri, ambalaje si manele ascultate la maxim la iarba verde. Caut frumusetea in natura si ma lovesc de defrisarea criminala a padurilor, de “ramaturile exploatarilor de minereu de la suprafata, de ATV-urile ce polueaza cararile de munte, de mizeria si lipsa de educatie a semenului meu care nu iubeste frumosul.
Incerc sa-mi caut pacea si linistea sufleteasca, sa accept realitatea cotidiana si sa-mi gasesc echilibru, refugiindu-ma in biserici, in manastiri. E greu si aici, au patruns semenii mei care nu au nimic cu spiritualitatea, cu piosenia. Putine locuri mai gasesc unde sa fur putina liniste, putina pace, putina frumusete, putina iubire.
Nu stiu daca e bine sa raman in conservatorismul meu, sau daca e bine sa curg cu viata, dar imi este din ce in ce mai clar ca sunt un INADAPTABIL.
Sunt inadaptabil si din punct de vedere social, ramanand la crezul meu ca toti oamenii sunt egali, ca nimeni nu poate exploata pe semenul sau, ca nimeni nu poate sa-I faca pe ceilalti sa sufere. Sunt inadaptabil pentru ca eu cred in valori morale ca: cinste, onoare, curaj, bun simt si nu ma pot balacarii in mizeria mondenitatilor acestor vremi. Sunt inadaptabil pentru ca in naivitatea mia am ramas cu spiritul cavalerismului, cu naivitatea onoarei si dreptatii, intr-o societate care nu da doi bani pe asa ceva. Sunt inadaptabil ca incerc sa sper ca iubirea, frumusetea, pacea si linistea sufleteasca vor revenii, ca semenii mei vor uita de ambitile lor, de rautatile zilnice ce le manifesta din dorinta de a castiga o pozitie sociala mai inalta sau mai multa avere.
Speranta mia de bine este departe, realitatea cotidiana imi arata crudul adevar a zilelor de astazi, in care dorinta mi-a de iubire, frumusete, pace si liniste sufleteasca nu se poate realiza. Imi ramane sa o caut mereu, sa fug mereu dupa aceasta himera, sa ma ascund in muntii si padurile mele dragi, sa ma indepartez si izolez din ce in ce mai mult.
Totusi trebuie sa spun ca imi pare rau de semenii mei care cred ca gasesc aspiratiile mele pomenite aici , in cotidianul zilelor noastre. Cred ca traiesc un vis halucinant, o stare de bine ipocrita, aici printre mormanele de gunoi de pe strada, mizeria morala a “omului animal” ce te impinge la urcarea in tranvai, sau te scuipa in cap de la etaj. Cred ca isi iau si suporta zilnic “drogul imaginii” cu cinism administrat de reclamele publicitare agresive din mass media, menite sa le canalizeze toate simturile spre o stare de bine iluzorie, necesara exploatarii lor. Sunt INADAPTABIL, IRECUPERABIL si pentru acest lucru sufar si voi suferii in continuare.